SLeepwalking. Test neconvenţional cu Mercedes-Benz SL500

Când SoareLe apune şi întunericul ameninţător îi ia locul, oraşul se schimbă radical. Devine un loc ciudat, ameninţător, dar şi psihedelic. Iar în acest cadru SeLenar aproape, se nasc monştrii. Monştrii sacri.

Nu îmi dau seama dacă e vis sau realitate. Dacă e o realitate de vis. Ori un vis curios de real. Gonesc pe străzile luminate bizar şi mă grăbesc spre nicăieri. Pur şi simplu vreau să simt vântul în goana monStruLui şi să aud mugetul fiarei când apăs pedala până la fund. Sunt un arhanghel al SubLimului, iar armăSaruL meu e frenetic.

Luminile se joacă într-un mod absolut fantastic pe retină. Ochii dragonului pe care îl strunesc (sau oare el mă domină pe mine?…) hipnotizează orice muritor de rând, oamenii devin umbre nedefinite care se sfarmă pe caldarâm când SufluL dogoritor trece pe lângă ei. Mistuiţi de dorinţa de a fi în locul meu, se încolonează în procesiuni nesfârşite de fantome ale căror rugi le voi simţi toată noaptea.

SL-ul e un adevărat idol, eu sunt un mic dumnezeu. Metalul se transformă în valuri învolburate sub luminile piezişe, roţile se topesc într-o viteză ameţitoare, iar motorul… Oh, acest motor, această inimă baritonală, te scoate din minţi! Pe o tonalitate feroce se insinuează SoLemn în orice colţ al minţii şi simţi cum prin vene curge altceva, SângeLe s-a evaporat de mult şi acum sunt inundat de o otravă care îmi strânge încet SufLetul într-o încleştare a dorinţelor primare.

Sunt în iad? Sunt în rai? Gust cu poftă din sentimente contradictorii: nu se poate să fie vorba doar de o maşină scumpă, de un exemplu de tehnologie care tinde spre perfecţiune şi care le este dedicată pasionaţilor cu bani.

Încet, mă afund în pedalier, mâinile se contopesc cu volanul, spatele îmi devine totuna cu spătarul scaunului, iar creierul se împrăştie în pielea fină a habitaclului luxos. Om şi maşină, devenim un tot, iar noaptea devine brusc infinită.

UniverSuL nu mai are taine, nu mai are secrete, se comprimă într-un indicativ simplist: SL 500. Dar care explodează într-o feerie de sentimente şi simţiri, pentru care nu s-au inventat cuvinte, nu se vor găsi imagini, nu se vor concretiza descrieri.

SLeit, mă despart de marele roadster Mercedes. De această doză de ireal într-o realitate apăsătoare. Aşa cum oraşul derutant şi în care simţi că te îneci trece într-o altă dimensiune noaptea, cu luminile sale ameţitoare într-un întuneric contradictoriu, la fel dovedeşte şi Mercedes-Benz SL 500 că nu e doar o maşină pentru cei bogaţi, ci un creuzet aproape fanatic de înţelesuri.

Dar pentru asta trebuie neapărat să fii SomnambuL. Iar legile normale să-şi piardă înţelesul, pentru ca mintea şi SufletuL să fie libere să-şi creeze propriul univers, cu propriile reguli.

Da, automobilul este poezie şi îi SaLut pe toţi cei care înţeleg asta.

Articol publicat în revista ProMotor nr. 95